Calendarul obligatiilor fiscale – FEBRUARIE 2017

Baza legală este menţionată cu modificările şi completările ulterioare.

 

TERMENUL OBLIGAȚIA CATEGORIILE DE CONTRIBUABILI BAZA LEGALĂ
15 zile de la data de când nu se mai realizează venituri Depunerea Declarației de înregistrare în evidența persoanelor fizice care nu realizează venituri, precum și pentru stabilirea obligațiilor de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate – Formularul 604 Se depune pentru înregistrarea în evidența persoanelor fizice fără venituri, precum și pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri, potrivit legii, în vederea stabilirii Legea 227/2015 art. 180 alin. (1)
OPANAF 3743/2015
OPANAF 2731/2016
30 de zile de la data înființării/ data eliberării actului legal de funcționare/ data începerii activității/ data obținerii primului venit/ data dobândirii calității de angajator, după caz, sau 15 zile de la data modificării ulterioare a datelor declarate inițial Depunerea declarațiilor:

– 010 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică – Formularul 010

– 010 – Se completează de persoanele juridice, asocierile și alte entități fără personalitate juridică. Declarația de înregistrare se completează la înființare, iar declarația de mențiuni se completează când se modifică datele declarate anterior. Se utilizează la atribuirea codului de identificare fiscală și eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, precum și la actualizarea informațiilor. Legea 207/2015 art. 82 alin.(6), art.88 alin.(1)
– 020 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române și străine care dețin cod numeric personal – Formularul 020 – 020 – Se completează de persoanele fizice, altele decât cele care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere. Se utilizează la atribuirea codului de identificare fiscală și eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, precum și la actualizarea informațiilor.
– 070 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere – Formularul 070 – 070 – Se completează de contribuabilii persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere. Sunt exceptați contribuabilii care desfășoară exclusiv activități într-o formă de asociere.
marți 7 februarie Depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în România – Formularul 092 Contribuabilii înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligați să își modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar. Legea 227/2015 art. 322
OPANAF 1165/2009
vineri 10 februarie Depunerea declarațiilor:
– 010 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică – Formularul 010
– 020 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române și străine care dețin cod numeric personal – Formularul 020
– 070 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere – Formularul 070
Persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA. Legea 227/2015 art.310 alin.(7)
OPANAF 3698/2015
vineri 10 februarie Depunerea formularului “Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării regimului special pentru agricultori – Formularul 087 Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori. Legea 227/2015 art.3151 alin.(1) lit c) și d)
OPANAF nr.3698/2016
miercuri 15 februarie Depunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … – Anexa nr.4 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat Legea 227/2015 art.354 alin. (8)
HG 1/2016 titlul VIII pct.13 alin.(1)
miercuri 15 februarie Depunerea Situației eliberărilor pentru consum de țigarete/țigări și țigări de foi în luna … anul … – Anexa nr.3 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat Legea 227/2015 art.354 alin.(8)
HG 1/2016 titlul VIII pct.13 alin.(1)
miercuri 15 februarie Depunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna … anul …, pentru luna precedentă – Anexa nr.26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Operatorii economici care dețin autorizații de utilizator final (produse energetice) Legea 227/2015 art.394 și art.398
HG 1/2016 titlul VIII pct.63 și pct.97 alin.(1)
miercuri 15 februarie Depunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna …, pentru luna precedentă – Anexa nr.26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Operatorii economici care dețin autorizație de utilizator final (alcoolul etilic și a produse alcoolice) Legea 227/2015 art.397
HG 1/2016 titlul VIII pct.85
miercuri 15 februarie Depunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile pentru luna precedentă – Anexa nr.19 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Destinatarii înregistrați și reprezentanții fiscali pentru achizițiile și livrările de produse accizabile Legea 227/2015 art.375 alin.(1)
HG 1/2016 titlul VIII pct.46 alin.(2)
miercuri 15 februarie Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de alcool și băuturi spirtoase pentru luna precedentă – Anexa nr.12 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l)
HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)
miercuri 15 februarie Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de vinuri/bauturi fermentate/produse intermediare pentru luna precedentă – Anexa nr.13 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l)
HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)
miercuri 15 februarie Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de bere pentru luna precedentă – Anexa nr.14 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l)
HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)
miercuri 15 februarie Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție tutunuri prelucrate pentru luna precedentă – Anexa nr.15 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l)
HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)
miercuri 15 februarie Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de produse energetice pentru luna precedentă – Anexa nr.16 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l)
HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)
miercuri 15 februarie Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare pentru luna precedentă – Anexa nr.17 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru depozitare produse accizabile Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l)
HG 1/2016 titll VIII pct.39 alin.(2)
miercuri 15 februarie Depunerea jurnalelor pentru luna precedentă privind livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație – Anexa nr.29 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal sau navigație – Anexa nr.31 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru producție/ depozitare Legea 227/2015 art.399 alin.(1) lit.a) și lit.b)
HG 1/2016 titlul VIII pct.92 alin.(2), pct. 93 alin.(8) și (10)
miercuri 15 februarie Depunerea jurnalelor pentru luna precedentă privind achizițiile/livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație – Anexa nr.30 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal sau navigație – Anexa nr.32 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru depozitare Legea 227/2015 art.399 alin.(1) lit.a) și lit.b)
HG 1/2016 titlul VIII pct.92 alin.(2), pct. 93 alin.(8) și (10)
miercuri 15 februarie Depunerea Situației centralizatoare privind livrările de produse accizabile în luna … anul …, pentru luna precedentă – Anexa nr.21 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Operatorii economici care dețin autorizații de expeditor înregistrat Legea 227/2015 art.383 alin.(3)
HG 1/2016 titlul VIII pct.52 alin.(3)
miercuri 15 februarie Depunerea Evidenței achiziționării, utilizării și returnării marcajelor pentru luna precedentă – Anexa nr.42 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați și importatorii autorizați de produse supuse marcării Legea 227/2015 art.424 alin.(5)
HG 1/2016 titlul VIII pct.152 alin.(2)
luni 27 februarie Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică – Formularul 010 Se completează, pentru anul 2017, de persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care la data de 31 decembrie 2016 îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 47 din Legea 227/2015, pentru modificarea sistemului de impunere Legea 227/2015 art.48 alin.(7)
OUG nr.3/2017 pct.2 și pct.3
luni 27 februarie Depunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat – Formularul 100
– lunar
– alte termene
– lunar – Contribuabilii prevăzuți în OPANAF 587/2016, anexa 4, cap. I, subcap. 1, par. 1.1.
– alte termene – Contribuabilii prevăzuți în OPANAF 587/2016, anexa 4, cap. I, subcap. 1, par. 1.3 (vezi instrucțiunile de completare din formular)
OPANAF 587/2016
luni 27 februarie Declararea și plata impozitului pe profit pe anul precedent – Formularul 101 – Organizațiile nonprofit
– Contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice și a cartofului, pomicultură și viticultură
– Persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care la data de 31 decembrie 2016 îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 47 din Legea 227/2015, pentru profitul impozabil obținut în perioada 1 – 31 ianuarie 2017
Legea 227/2015 art.41 alin.(5) lit.a)
OPANAF 3386/2016Legea 227/2015 art.41 alin.(5) lit.b)
OPANAF 3386/2016

Legea 227/2015 art.48 alin.(7)
OUG nr.3/2017 pct.3

luni 27 februarie Depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate pentru luna precedentă – Formularul 112 – Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituțiile prevăzute la art.136 lit. d) – f) din Legea nr.227/2015 precum și persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
– Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori, precum și entitățile asimilate angajatorului, care au calitatea de plătitori de venituri din activități dependente.
– Instituțiile publice care calculează, rețin, plătesc și suportă contribuții sociale obligatorii în numele asiguratului.
– Orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor
Legea 227/2015 art.147 alin.(1) și alin.(2)
OMFP 1045/2012
luni 27 februarie Depunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în România și de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România pentru luna precedentă – Formularul 224 Persoanele fizice care obțin salarii din străinătate pentru activități în România și persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România Legea 227/2015 art. 82 alin.(2)
OPANAF 3622/2015
luni 27 februarie Depunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată – Formularul 300 Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr.227/2015
Lunar, trimestrial, semestrial, anual, altă dată- după caz (vezi instrucțiunile de completare din formular)
Legea 227/2015 art.323 alin.(1)
OPANAF 591/2017
luni 27 februarie Depunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă – Formularul 301 Persoanele menționate în instrucțiunile de completare a formularului, pentru fiecare secțiune. Legea 227/2015 art.324 alin.(2)
OPANAF 592/2016
luni 27 februarie Depunerea Cererii privind utilizarea ca perioadă fiscală pentru TVA a semestrului sau anului calendaristic pentru anul curent – Formularul 306 Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art.316 din Legea nr.227/2015. OPANAF 2037/2016
luni 27 februarie Depunerea Declarației privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată – Formularul 307 Persoanele impozabile prevăzute la art.280 alin.(6), art.270 alin.(7), art.310 alin.(7), art.316 alin.(11) lit.a) – e) și g) din Legea nr.227/2015 OPANAF 793/2016
luni 27 februarie Depunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art.316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal – Formularul 311 Persoanele impozabile al căror cod de TVA a fost anulat conf. Art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr.227/2015 și care efectuează în perioada în care nu au cod valid de TVA, livrări și/sau achiziții /prestări de bunuri/ servicii care sunt obligate la plata TVA OPANAF 795/2016
luni 27 februarie Depunerea Declarației recapitulative privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare de bunuri pentru luna precedentă – Formularul 390 VIES Contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 sau art.317 din Legea nr.227/2015 Legea 227/2015 art. 325
OPANAF 592/2017
luni 27 februarie Plata impozitului reținut la sursă în luna precedentă Plătitorii următoarelor venituri:
– din drepturi de proprietate intelectuală;
– din premii și jocuri de noroc;
– obținute de nerezidenți;
– din alte surse
Legea 227/2015 art.72 alin.(3), art.73 alin.(1) și (4), art.110 alin.(6), art.115 alin.(3), art.224 alin.(5) și (6)
luni 27 februarie Depunerea notificării pentru încetarea aplicării sistemului TVA la încasare – Formularul 097 Persoanele impozabile care depășesc plafonul de 2.250.000 lei;
Persoanele impozabile care renunță la aplicarea sistemului TVA la încasare.
OPANAF 1503/2016
luni 27 februarie Plata taxei anuale pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc (sumele care rezultă din aplicarea procentelor prevăzute în anexă la veniturile estimate de operatorul economic, dar nu mai puțin decât taxa anuală minimală – până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată; în cazul în care, în cursul anului de autorizare, încasările efective depășesc încasările estimate prin documentația prezentată la data autorizării, taxa se va recalcula prin aplicarea cotei procentuale asupra încasărilor efective cumulate de la începutul perioadei de autorizare. Recalcularea se va efectua lunar, începând cu prima lună în care se înregistrează depășirea rezultatelor estimate. Încasările efective cumulate și taxa plătită de la începutul perioadei de autorizare până la finele lunii precedente celei pentru care se face regularizarea se va declara și plăti până la data de 25 a lunii următoare) Organizatorii de jocuri de tip pariu, jocuri de noroc, bingo organizate prin TV, pariuri on-line, jocuri bingo prin internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, jocuri de noroc on-line. OUG 77/2009 art. 14 alin. (2) lit. b) iii)
marți 28 februarie Depunerea Declarației anuale privind impozitul pe reprezentanțe Persoanele juridice din străinătate care au deschis o reprezentanță în România Legea 227/2015 art.237 alin.(2)
OMFP 460/2004
marți 28 februarie Depunerea Declarației informative privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit pentru anul precedent – Formularul 205 Plătitorii de venituri care au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile cu regim de reținere la sursă a impozitului, potrivit titlului IV din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru venituri din dividende, venituri din dobânzi, venituri din lichidarea unei persoane juridice, venituri din premii, venituri din jocuri de noroc cu impunere finală, venituri din alte surse.
Organizatorii/plătitorii de venituri din jocuri de noroc sau intermediarii/ societățile de administrare a investițiilor/ societățile de investiții autoadministrată, pentru următoarele tipuri de venituri pentru care nu au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe venit, potrivit titlului IV din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare:
a. câștiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului financiar, definit potrivit legii;
b. venituri din jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker.
Legea 227/2015 art. 132 alin. (2)
OPANAF 3695/2016
marți 28 februarie Depunerea Declarației informative privind veniturile din economii obținute din România de persoanele fizice rezidente în state membre ale Uniunii Europene, țări terțe și teritorii dependente sau asociate pentru plățile făcute în anul precedent – Formularul 400 Plătitorii de venituri din economii obținute din România de persoanele fizice rezidente în state membre ale Uniunii Europene, țări terțe și teritorii dependente sau asociate Legea 227/2015. art.231
OMEF 564/2007
marți 28 februarie Depunere Declarației informative privind veniturile de natură salarială sau asimilate salariilor, inclusiv remunerațiile administratorilor și ale altor persoane asimilate acestora, rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene, realizate în România pentru anul precedent – Formularul 402 Plătitorii veniturilor de natură salarială sau asimilate salariilor/remunerațiilor administratorilor și ale altor persoane asimilate acestora, denumiți în continuare entități raportoare, care au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile din astfel de remunerații. OPANAF 2727/2015
marți 28 februarie Depunerea Declarației informative privind produsele de asigurări de viață contractate de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României pentru anul precedent – Formularul 403 Asigurătorii, definiți conform Legii nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare. OPANAF 2727/2015
marți 28 februarie Depunerea Cererii de restituire a accizelor în baza prevederilor art.395 din Codul fiscal – Anexa nr.27 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Beneficiarii scutirilor de accize (instituții, organizații) Legea 227/2015 art. 395
HG 1/2016 titlul VIII pct.75 alin.(5)
marți 28 februarie Depunerea Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.322 din Legea nr.227/2015) – Formularul 394 Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art.316 din Legea nr.227/2015, obligate la plata taxei conform art. 307 alin.(1), (2), (6) și (7) din Legea nr.227/2015, pentru operațiuni impozabile în România conform art.268 alin.(1) din Legea nr.227/2015.
Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art.316 din Legea nr.227/2015, care realizează în România, de la persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, achiziții de bunuri sau servicii taxabile.
OPANAF 3769/2015
marți 28 februarie Depunerea Declarației informative privind impozitul reținut la sursă/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenți – Formularul 207 Plătitorul de venit prevăzut la art.224, alin.(1) din Codul fiscal, respectiv persoana desemnată din cadrul asocierii/entității transparente fiscal prevăzută la art.224, alin.(2) din Codul fiscal, care au obligația calculării, reținerii și plății impozitului pe veniturile cu regim de reținere la sursă a impozitului conform titlului VI din Codul fiscal sau convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state, precum și pentru veniturile scutite de impozit potrivit titlului VI din Codul fiscal sau convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state Legea 227/2015 art. 224 și art.231
OPANAF 3695/2016

sursa: www.anaf.ro