SALARIZARE 2016: FORMULA DE CALCUL PENTRU DEDUCEREA PERSONALA

Deducerea personala este o facilitate fiscala care se acorda salariatilor angajati pe teritoriul Romaniei cu contract individual de munca, indiferent de natura acestuia (norma intreaga/timp partial, durata determinata/nedeterminata) exclusiv la acel angajator unde salariatul isi declara functia de baza, pentru venituri mai mici de 3.001 lei.

Valoarea si formula de calcul a deducerii personale au fost modificate prin noul Cod fiscal, respectiv printr-un act normativ publicat recent in Monitorul Oficial, Ordinul MFP nr. 52/2016.

Articolul 77 al Codului fiscal 2016 prevede ca persoanele care obtin venituri din salarii au dreptul la deducerea personala sub forma unei sume acordate pentru fiecare luna a perioadei impozabile, la locul unde se afla functia de baza.

Deducerea personala se acorda in functie de venitul brut lunar din salarii si este stabilita raportandu-se la numarul persoanelor aflate in intretinerea angajatului. Fata de 2015, valoarea deducerii personale a crescut, pe toate nivelurile de venit:

i) pentru salarii brute de pana la 1.500 lei, deducerea personala este de:

  • 300 lei pentru salariatul fara persoane in intretinere;
  • 400 lei pentru cel cu 1 persoana in intretinere;
  • 500 lei pentru salariatul cu 2 persoane in intretinere;
  • 600 lei pentru salariatul cu 3 persoane in intretinere;
  • 800 lei pentru salariatul cu 4 sau mai multe persoane in intretinere.

ii) pentru salarii brute intre 1.501 lei si 3.000 lei, deducerea personala este regresiva si se calculeaza dupa o formula anume, specificata in Ordinul nr. 52/2016;

iii) salariatilor cu venituri salariale brute mai mari de 3.001 lei nu li se acorda deduceri.

CUM CALCULEZI DEDUCEREA PERSONALA

Pentru salariatii cu venitul salarial brut cuprins intre 1.501 lei si 3.000 lei inclusiv se calculeaza deducerea personala regresiv, dupa urmatoarele formule:

  • Nicio persoana in intretinere: 300 x [1-(VBL- 1.500)/1.500]
  • 1 persoana in intretinere: 400 x [1-(VBL-1.500)/1.500]
  • 2 persoane in intretinere: 500 x [1-(VBL-1.500)/1.500]
  • 3 persoane in intretinere: 600 x [1-(VBL-1.500)/1.500]
  • 4 sau mai multe persoane in intretinere: 800 x [1-(VBL-1.500)/1.500]

VBL = venitul brut lunar rotunjit la nivel de leu, fara subdiviziuni, prin rotunjire la leu pentru fractiunile de peste 50 de bani inclusiv si prin neglijarea fractiunilor de pana la 50 de bani.

Deducerea personala nu se fractioneaza in functie de numarul de ore in cazul veniturilor realizate in baza unui contract de munca cu timp partial, la functia de baza.

Persoana luata in intretinere poate fi, potrivit Codului fiscal, sotia/sotul, copiii sau alti membri de familie, rudele salariatului sau ale sotului/sotiei acestuia pana la gradul al doilea inclusiv, ale carei venituri, impozabile si neimpozabile, nu depasesc 300 lei lunar. Pentru copilul minor aflat in intretinerea parintilor sau a tutorelui, deducerea personala se acorda fiecaruia dintre parinti, respectiv tutorelui.

Pentru stabilirea deducerii personale la care are dreptul, contribuabilul va depune la platitorul de venituri din salarii o declaratie pe propria raspundere, care trebuie sa cuprinda urmatoarele informatii, potrivit HG 1/2016 – Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal:

  • datele de identificare a contribuabilului care realizeaza venituri din salarii (numele si prenumele, domiciliul, codul numeric personal);
  • datele de identificare a fiecarei persoane aflate in intretinere (numele si prenumele, codul numeric personal).

Pentru copiii aflati in intretinere care nu sunt minori, la aceasta declaratie contribuabilul care realizeaza venituri din salarii va anexa si adeverinta de la platitorul de venituri din salarii a celuilalt sot sau declaratia pe propria raspundere a acestuia ca nu beneficiaza de deducere personala pentru acel copil.